Expertiza psihologică a copilului abuzat/neglijat

Expertiza psihologică a copilului abuzat/neglijat

Principalele forme de violență asupra copilului sunt: 

Abuzul fizic

Abuzul fizic (denumit și violență fizică) constă în atingeri sau contacte fizice dureroase ne-accidentale, inclusiv în intimidarea fizică îndreptată asupra copilului (de exemplu gestul cuiva de a ridica mâna asupra unui copil). Abuzul fizic este reprezentat de acele traume fizice (care pot sa varieze în intensitate de la mici vânătăi la fracturi sau chiar moartea minorului) ca rezultat al înțepării, pălmuirii, lovirii, mușcării, scuturării, îmbrâncirii, aruncării, sufocării, lovirii (cu mâna, cu piciorul sau alt obiect contondent), arderii, legării, încătușării, sechestrării, cauzate de din partea persoanei abuzatoare; aceste traume sunt considerate abuz indiferent dacă persoana abuzatoare a intenționat să rănească copilul sau nu. Fapta unei persoane adulte de a asista fără să intervină la aplicarea violenței sau de încuraja aplicarea violenței asupra copiilor pe care îi are în îngrijire, violență aplicată de către alți minori (ca de exemplu frații mai mari ce lovesc frații mai mici sau colegii mari din colectivitate ce lovesc pe colegii mai mici) este de asemenea considerată o formă de abuz fizic. Violența în familie este definită de Legea nr. 217/2003 și se referă la violența îndreptată împotriva oricărui membru al familiei.

Violența ,,în scop educativ”

O problemă deosebit de importantă este legată de violența exercitată de părinți sau educatori cu scop așa-zis ”educativ”, care, în conformitate cu prevederile Legii 272/2004 este interzisă. Textul Legii 272/2004 interzice în mod explicit aplicarea oricăror pedepse fizice precum și privarea copilului de drepturi care îi pot pune în pericol viața și dezvoltarea, oriunde și în orice context se află copilul. Articolul stabilește dreptul copilului de a-i fi respectată demnitatea și integritatea ca persoană, de a fi protejat împotriva oricăror forme de abuz fizic sau alte acte care îl pot pune în pericol în familie (naturală sau substitutivă) sau în orice instituție în care se află copilul (creșă, grădiniță, școala, centru de plasament etc.). Chiar dacă unele pedepse fizice sunt apreciate ca fiind ușoare, efectele emoționale pe care acestea le pot produce pot fi pătrunzătoare și de durată, astfel încât nu se poate recomanda o soluție a pedepselor corporale ,,ușoare și acceptate“.

Abuzul sexual

Abuzul sexual (denumit și violență sexuală) constă în comentarii jignitoare la adresa copilului, hărțuirea sexuală, atingeri sau aluzii neplăcute, diverse injurii, propuneri indecente, atingerea sau mângâierea organelor genitale ale copilului, penetrearea sexului sau anusului copilului, expunerea organelor sexuale ale abuzatorului în fața copilului, obligarea sau încurajarea copilului să mângâie organele sexuale ale abuzatorului, obligarea minorului de a viziona materiale care conțin pornografie; forțarea minorilor sub 18 ani să aibă contacte sexuale cu alte persoane indiferent dacă este vorba de alți minori sau de adulți sau mutilarea organelor genitale ale copiilor. Câteva categorii de abuz sexual sunt: violul (actul sexual împotriva voinței copilului), pedofilia (atracția sexuală a unui adult față de copii) și respectiv incestul (legătura sexuală între părinți și copii sau între frați și surori). Codul Penal definește actele de violență sexuală care constituie infracțiuni și sunt pedepsite ca atare, respectiv violul (art. 218 CP), agresiunea sexuală (art. 219 CP), actul sexual cu un minor (art. 220 CP), racolarea minorilor în scopuri sexuale (art. 222 CP), corupția sexuală (art. 221 CP), și incestul (art. 377 CP). Abuzurile sexuale sunt prevăzute și de către Convenția de la Lazanrote (art. 23 – Acostarea copiilor în scopuri sexuale, art. 22 – Coruperea copiilor, art. 18 – Abuzuri sexuale).

Abuzul emoțional

Abuzul emoțional (denumit și abuz psihologic sau violență psihologică) se poate manifesta prin injurii, proferarea de amenințări, intimidări, uciderea sau maltratarea animalelor domestice preferate ale copilului, insulte, poreclire, izolare, ignorare, respingere, indiferență, folosirea de apelative sau etichetări denigratoare, etc. Amenințarea cu violența fizică este de asemenea un abuz psihologic. Violența fizică, verbală sau denigrarea îndreptată asupra altui membru al familiei precum și violența fizică sau asupra animalului de companie al copilului sau distrugerea jucăriilor acestuia cu intenția de a îi crea acestuia o suferință, sunt și ele forme de manifestare a abuzului emoțional. În majoritatea cazurilor abuzul emoțional însoțește formele de abuz fizic. Copilul simte că nu este iubit, apreciat sau respectat. Un caz particular de abuz emoțional este abuzul alienator;

Abuzul alienator

Abuzul alienator reprezintă înstrăinarea copilului de persoanele, animalele sau lucrurile de care s-a atașat emoțional. Interzicerea de către persoana abuzatoare a accesului minorului la persoanele, animale sau lucrurile respective sau a legăturilor emoționale pe care acesta ar fi normal să aibă cu anumite persoane semnificative din viața acestuia. Un caz special este fenomenul alienării părintești în care persoana abuzatoare denigrează pe o altă persoană (persoana țintă) în fața minorului. Alienatorul are așteptări nerealiste de la copil pretinzându-i să coopereze la campania de denigrare împotriva persoanelor țintă. El condiționează minorului îngrijirea sau oferirea de afectivitate în funcție de comportamentul pe care îl pretinde de la copil cu privire de persoanele țintă. Astfel alienatorul își „retrage” afecțiunea pentru copil atunci când acesta nu participă la campania de denigrare persoanelor țintă respectiv „recompensează” copilul atunci când acesta acceptă să participe la campania de denigrare. Cazuri particulare de abuz alienator sunt reprezentate de nerespectarea de către părintele custodian a programului de legături personale decis de către instanță sau răpirea internațională de minori (scoaterea ilegală din țară a minorului). Partea vizibilă a abuzului de tip alienator care se manifestă prin nerespectarea programului de legături personale este pedepsită de lege. 

Abuzul Verbal

Abuzul verbal (denumit și violență verbală) reprezintă o formă de abuz emoțional și respectiv de tratament umilitor în care adulți sau grupuri de copii și adulți folosesc cu privire la minor apelative care îl desconsideră și care îl umilesc. Conform legii 272/2004 „Sunt interzise tratamentele umilitoare, poreclele, catalogările privarea de hrană etc. Prin urmare, în familie și în toate instituțiile publice și private care au în îngrijire copii sunt interzise pedepsele corporale și tratamentele umilitoare. Înjurăturile la adresa copilului sau folosirea unui limbaj obscen la adresa lui reprezintă, de asemenea, tot forme de violență verbală și sunt extrem de dăunătoare, putând lăsa traume psihice asupra copilului.

Rele tratamente

Relele tratamente reprezintă privarea intenționată a copilului de drepturile sale, sau de satisfacerea nevoilor personale esențiale, de natură să pună în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului. Potrivit art, 197 din Codul Penal, infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului este definită ca fiind „punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare (…)”. Potrivit prevederilor art. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, „nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor și pedepselor inumane sau degradante”.

Neglijarea

Prin neglijarea copilului se înțelege omisiunea a unei persoane care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilități, fapt care pune în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului (frazarea exactă a legii 272/2004). Neglijarea apare atunci când involuntar părinții, sau persoanele în grija cărora te afli nu acordă îngrijirea, educația de care are nevoie copilul și pun astfel în pericol dezvoltarea acestuia pe unul sau mai multe din planurile menționate anterior. Dacă omisiunea este voluntară atunci se încadrează la categoria rele tratamente. Neglijarea îmbracă mai multe forme, cea mai gravă fiind părăsirea copilului/abandonul de familie.

Echipa noastră de Experți Psihologi ajută copilul – victimă a oricărui tip de abuz și realizează în acest sens Raport psihologic recunoscut în Instanță.

📞 INFORMAȚII & PROGRAMĂRI: 0746.987.033

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu
WhatsApp chat